Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Deși avea ordin de protecție, un tânăr ”viteaz” a făcut scandal în fața casei fostei concubine, la ora 4 dimineața. Acum e sub control judiciar
Poliția Satu Mare  - Luni, 9 Ianuarie 2023

La data de 6 ianuarie, în jurul orelor 04.00 dimineața, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că, în fața unui imobil situat pe raza municipiului Satu Mare, o persoană ar tulbura ordinea și liniștea publică.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 26 de ani nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa cu două zile în urmă, prin care acesta avea obligația de nu se apropia de concubina sa, o femeie în vârstă de 30 de ani.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia în fața procurorului de caz, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

1052 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE